Urîciunea Pustiirii. Distrugerea Templului din Ierusalim

Unul din semnele care trebuie să se întîmple, chiar înainte de căderea Templului din Ierusalim, este apariția unui personaj, numit simbolic “Urîciunea pustiirii”. Matei 24:15-16   De aceea, cînd veţi vedea ,urîciunea pustiirii`, despre care a vorbit proorocul Daniel, ,aşezată în locul sfînt` -cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi;

Prezența acestui personaj în istorie, duce la apariția distrugerii, răului și nenorocirii. Matei 24:21  “Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n’a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi”.  Cuvîntul “necaz” poate fi de obicei tradus ca nenorocire sau persecuție.

Cheia interpretării identității personajului ar putea fi oferită de expresia “cine citeşte să înţeleagă!”, folosită atît de evanghelistul Matei cît și Marcu. Probabil mai existate un precedent asemănător  în istoria evreilor, de asta cititorul inițial, trebuie să înțeleagă despre ce se vorbește. Autorul pare să vorbească destul de subtil despre personajul respectiv, deși Scriptura conține destule idei despre cine ar fi acest personaj misterios și acțiunile pe care urmează se le înfăptuiască.

Cuvîntul grecesc pentru “urîciune”, are conotație de ceva desgustător și de obicei este asociat cu ceva ce pîngărește sau este idolatru.  Cuvîntul “pustiirii”, mai corect tradus prin  “dezolare” aduce ideia de ceva devastator care cauzează dezolare, pustiire sau sigurătate.

Proorocul Daniel menționează expresia de trei ori în cartea biblică cu același nume:

Daniel 9:27  El va face un legămînt trainic cu mulţi, timp de o săptămînă, dar la jumătatea săptămînii va face să înceteze jertfa şi darul de mîncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, pînă va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărît.„

Daniel 11:31  Nişte oşti trimese de el, vor veni şi vor spurca sfîntul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urîciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe ceice rup legămîntul.

Daniel 12:11  Dela vremea cînd va înceta jertfa necurmată, şi de cînd se va aşeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile.
De mai multe ori în Scripturi există profeții duble, una care se împlinește în timpul apropiat și una de viitor. Există unele dezacorduri între teologi cu privire la împlinirea profeției respective în împăratul Sirian, Antiochus IV Epiphanes -(dumnezeu manifestat), care a condus Palestina între 175-165 înainte de Cristos. Textul din Daniel 11:21-35 pare să descrie aproape perfect domnia lui Antiochus: tron prin intrigă (v.21), incursiuni în Egipt (v.24-27), batjocorirea Templului din Ierusalim (v.31)
Carțile aprocrife 1 și 2 Macabei descriu domnia lui Antiochus, înfrîngerea cu brutalitate a rezistenței evreilor. El a intrat în Templu sacrificînd un porc, spurcînd astfel templul, a organizat nopți cu prostituate în același loc, a adus un idol reprezentîndu-l pe Zeus și l-a instalat în Templul Sfînt. De asemenea a întrerupt jertfele existente între 168 și 165 înainte de Cristos, împlinind astfel profețiile existente.
Datorită “realizărilor” sale, Antiochus Epiphanes se califica perfect la titlul de “urîciunea pustiirii.” Deci, precedentul existase, urma să mai vină unul care să facă lucruri mai “mărețe” decît primul.
Сînd cuvintele lui Isus au fost scrise de Matei, domnia lui Antiochus se sfîrșise de mult. Totuși, Isus menționează că o persoană asemeni lui Epiphanes încă urmează să vină (cine citește să înțeleagă).

Josephus, vorbește despre starea tristă în care templul decăzuse înainte de sosirea generalului roman Titus. „Și acum, când mulțimea strîns împreună la o adunare și fiecare a fost indignați de faptul că unii urcau pe sanctuar,  de jefuirea și crimele lor. Agnus a stat în mijlocul lor, și întorcîndu-și ochii frecvent la templu, și având un potop de lacrimi în ochi, a spus el, „Desigur, ar fi fost bine pentru mine să mor înainte să fi văzut casa lui Dumnezeu plină de atât de multe spurcăciuni, sau aceste locuri sacre călcate în picioare de acești oameni plini de sînge”(Războiul Iudeilor, 4: 3: 10).

Înainte de distrugerea Ierusalimului, templul devenise un loc de întâlnire pentru criminali și ucigași. Urîciunea pustiirii, își începuse activitatea, activitate care culminează mai tîrziu cu distrugerea Templului din Ierusalim sub comanda generalului roman, Titus. Chiar dacă Titus încearcă să salveze Templul de distrugere, ca să se îmtîmple ceea ce Domnul Isus prezisese, evenimentul are loc, și piatră pe piatră nu rămîne din Templul, altădată glorios.

Matei 24. Distrugerea Templului din Ierusalim, semnul venirii lui Isus și sfîrșitul veacului acestuia (4)

Cutremure de pămînt

Ca un supliment la chinurile aduse de foamete și ciumă, Domnul promite și cutremure de pămînt în regiune care vor confirma căderea Ierusalimului.

(Matt. 24:7).

1. Marcellus Kik afirmă, „Cît despre cutremure, multe sunt menționate de scriitori chiar în perioada înainte de anii 70 d. Ch. Au fost cutremure în Smirna, Milet, Chios, Samos, Laodicea, Hierapolis, Colose, Campania, Roma și Iudea. Este de menționat că orașul Pompei a fost foarte distrus de un cutremur pe data de 5 Februarie, anul 63 d.Ch. (Escatologia Victoriei, p.93)

ARĂTĂRI ÎNSPĂIMÎNTĂTOARE, ŞI SEMNE MARI ÎN CER.

Într-un pasaj similar, Luca 21:11 atenționează că vor fi arătări înspăimîntătoare și semne mari în cer.

„a izbucnit o furtună enormă în noapte, cu cea mai mare violență, și vânturi foarte puternice, cu cele mai mari averse de ploaie, cu fulgerare continuă, tunete teribile, și lovituri uimitoare și cutremurări ale pământului, au fost un indiciu clar vine o distrugere asupra oamenilor, atunci când sistemul lumii a fost pus în această tulburare;.. și oricine ar ghici că aceste minuni prefigurau mari calamități care urmau să vină ” (Războaie, 4: 4: 5).

Cu o altă ocazie, Josephus a scris: „Astfel, a existat o stea asemănătoare cu o sabie, care se afla deasupra orasului, si o cometa care a continuat un an întreg. Astfel, de asemenea, înainte de revolta evreilor atât de mare, o lumină a strălucit împrejurul altarului și a sfintei case. Părea să fie timp de zi, atît de strălucitoare, încît lumina ei a durat timp de o jumătate de oră. Mai mult decât atât, poarta de est [curtea] templului, care era de aramă armată cu fier  și care a fost cu dificultate închisă de douăzeci de oameni, și sprijinită pe o bază armat cu fier, și au bolțuri fixate foarte adânc în podeaua fermă, care a fost făcută dintr-un bloc de piatră, s-a deschis singură de la sine spre al șaselea ceas al nopții. ” (Războaie, 4: 4: 5).

EVANGHELIA PREDICATĂ LA TOATE NAȚIUNILE

Evanghelia trebuie să fie predicată tututor națiunilor după aceea va veni sfîrșitul. Matei 24:14  “Evanghelia aceasta a ‘mpărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul.”  Este adevărat că Isus nu specifică despre care sfîrșit e vorba, al Templului, a generației respective sau a lumii. De asta este necesar ca să fim atenți cu presupunerile. Evanghelia a fost predicată în primul secol tuturor Neamurilor sau națiunilor cunoscute la acea perioadă, dar nu neapărat fiecărui membru al națiunilor respective. Mai mult decît atît apostolul Pavel face o afirmație răsunătoare că totuși Evanghelia a fost vestită oricărei făpturi (vestită creației).

Coloseni 1:23  “negreşit, dacă rămîneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi dela nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi (creației) de supt cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.”

„Tradiția atribuie următoarele câmpuri misionare pentru apostoli și evangheliști: Andrei se spune că a lucrat în Sciția, deci rușii l venereze ca apostol lor, Filip a petrecut ultimii ani din Ierapole în Frigia, Bartolomeu se spune că a adus Evanghelia după Matei în India. Tradiţia cu privire la Matei este destul de confuză. El se spune că a predicat propriul său popor, și după aceea în țările străine. Iacov Alfeu, se spune că a lucrat în Egipt. Tadeu se spune că a fost misionar în Persia . Simon Zelotul se spune că a lucrat în Egipt și în Marea Britanie, în timp ce un alt raport îl leagă cu Persia și Babilonia. Ioan Marc se spune că a fondat biserica din Alexandria „.. (Lars P. Qualben, Istoria Bisericii Creștine).

Matei 24. Distrugerea Templului din Ierusalim, semnul venirii lui Isus și sfîrșitul veacului acestuia (3)

Cristoși mincinoși

Josephus afirmă  că „A existat un profet fals egiptean care a făcut evreilor mai nenorocire decât cel dintâi, căci el era unul ieftin, și a pretins a fi profet, de asemenea, și-au adunat treizeci de mii de oameni, care au fost înșelați de el, acesta i-a dus din  pustie la muntele care a fost numit Muntele Măslinilor, și a fost gata să pătrundă în Ierusalim cu forța din acel loc. ” (Războiul iudeilor, 2: 3: 5).

Josephus a mai scris: „Acum sa întâmplat, în timp ce Fadus era procuratorul Iudeii, că un anumit magician, al cărui nume era Teuda, a convins o mare parte a oamenilor să-l urmeze la râul Iordan; pentru că el le-a spus că era un profet și că el prin ordinul său va împarte râul, și le va oferi o trecere ușoară prin el și mulți au fost induși în eroare prin cuvintele sale ” (Antichitatile evreilor, 20: 5: 1).

Războaie și vești de războaie

David Padfield afirma că astazi la fiecare foc de artificii care are loc în Ierusalim, se găsește cîte un predicator, care transpirînd, afirmă în fața congregației sale despre faptul că așa război distrugător, Orientul Mijlociu încă nu a mai experimentat, iar aceasta, bineînțeles, este exact argumentul care are loc înainte de distrugerea Ierusalimului și evident că trăim ultimele zile ale omenirii.

Tacitus, un istoric roman spunea despre acea perioadă “Istoria în care intru este o perioadă bogată în dezastre, teribilă în lupte, distrusă de lupte civile, oribilă chiar și în perioadele de pace. Patru imperatori au cazut de sabie, au existat trei războaie civile, multe războaie externe, multe dintre ele în același timp. (Istorii 1:2)”

Josephus povestește despre ziua cînd “oamenii din Cezarea i-au tăiat pe evreii care erau printre ei în aceiași zi și oră (cînd soldații omorau), cineva ar fi crezut că lucrurile se întîmplau providențial, înt-atît încît într-o oră de timp mai mult de 20,000 de evrei au fost omorîți, iar Cezarea a fost curățită de locuitorii evrei” (Războaie, 2:18:1)

Foamete și ciumă

Distrugerea Iersusalimului era precedată de foamete și ciumă (Mat 24:7). Luca scrie despre foametea care urmează să se întîmple, în Fapte 11:27-28  “0’n vremea aceea, s’au pogorît nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.  Unul din ei, numit Agab, s’a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu”.

Josephus spune despre împărăteasa Elena și efortul ei de ajutorare a Ierusalimului. “Venirea ei a fost un mare avantaj pentru oamenii din Ierusalim, pentru că era foamete și mulți au murit pentru că nu-și puteau produce hrana. Elena a trimis pe slugile ei în Alexandria cu bani ca să cumpere mari cantități de grîu, pe alții în Cipru pentru a aduce smochine uscate”. (Antichități 20:2:5)

Tacitus scria (Multe minuni s-au întîmplat în acest an. Păsări prevestitoare de rău s-au așezat pe Capitoliu, casele au fost distruse de cutremure repetate, și mulți au fost călcați în picioare și omorîți de cei ce fugeau în timpul panicii). Lipsa de cereale și foametea au fost privite ca o amenințare supranaturală. (Analele Romei Imperiale 12:43). Ciuma de obicei însoțea perioadele de foamete.

Va continua…

Matei 24. Distrugerea Templului din Ierusalim, semnul venirii lui Isus și sfîrșitul veacului acestuia (2)

Pentru a le arata ucenicilor că istoria evenimentelor se desfășoară pe făgașul prezentat de El, Isus preîntimpină ucenicii să fie atenți la anumite semne care urmează să se îmtîmple.

Matei 24:4-6  Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ,Eu sînt Hristosul!` Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci.

Evenimentele continuă pînă cînd autorul (Isus ) încheie în felul următor Matei 24:14  “Atunci va veni sfîrşitul”.

În continuare va fi prezentată împlinirea evenimentelor respective, dar nu înainte de a scoate în evidență cheia pasajului respectiv.

Matei 24:34  Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta pînă se vor întîmpla toate aceste lucruri.

Joseph Henry Thayer definește cuvântul grecesc pentru „generație” ca

1. o concepere, naștere, nativitate
2. pasiv, ceea ce a fost născut, oameni din același stoc, o familie de mai multe nivele ca urmași naturali, membrii succesivi ai unei genealogii.

Metaforic: o rasă de oameni foarte asemanator cu unul pe altul în dotare, preocupări, caracter și special într-un sens rău o natiune perversă

3. toată mulțimea de oameni care trăiesc în același timp.
4. o vârstă (adică timpul în mod obișnuit ocupat de fiecare generație), spațiul de la 30 la 33 de ani ” (Lexiconul grec-englez al Noului Testament) .

Dacă o generație durează între 30-40 ani, iar discuția pe care o are Isus se întîmplă în anii 30 d.Ch, atunci lucrurile corespund cu distrugerea Ierusalimului din anii 70 d.Ch de generalul roman Titus, exact cu 40 ani mai tîrziu.

În articolul următor vor fi examinate semnele care urmează să se întîmple (s-au întîmplat) înaintea venirii lui Isus.

Matei 24. Distrugerea Templului din Ierusalim, semnul venirii lui Isus și sfîrșitul veacului acestuia (1)

Unul din textele apocaliptice des folosite pentru a prezenta sfîrșitul  care urmează să vină este Matei 24. Mulți creștini folosesc acest text pentru speculații și interpretări cu referire la timpul și semnele sfîrșitului. Prezentul articol nu vine să nege părerile existente, ci oferă o analiză a textului raportat la distrugerea Ierusalimului din anul 70 d. Ch.

Inainte de răstignirea Sa, domnul Isus intră în Templu și mustră Fariseii pentru ipocrizia lor și pentru că sunt părtași la moartea proorocilor, incluzîndu-l, evident și pe Ioan acolo.

Matei 23:27, 33   Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi sînteţi ca mormintele văruite, cari, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sînt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.

Şerpi, pui de năpîrci! Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?

Încă în Templu, El plînge pentru Ierusalim, sugerînd indirect că nenorocirea urma să se întîmple asupra Ierusalimului.

Matei 23:37-39 Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine! De cîte ori am vrut să strîng pe copiii tăi cum îşi strînge găina puii supt aripi, şi n’aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că deacum încolo nu Mă veţi mai vedea pînă cînd veţi zice: ,Binecuvîntat este Celce vine în Numele Domnului!„

Capitolul 24 din Matei începe într-un mod dramatic. La dorința ucenicilor de a prezenta Templul atît de faimos, domnul Isus face o afirmație de-a dreptul șocantă pentru ei. Matei 24:2  Dar Isus le-a zis: ,,Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.„

Templul era capodopera cunoscută întregii lumi (atît cît era cunoscută lumea la acea perioadă, adică Imperiului Roman și teritoriilor vecine acestuia). Templul era reflectarea religiunii iudaice, esența credinței lor. Evreii fără Templu erau un popor fără identitate, un popor pierdut în mărețul Imperiu Roman. Fiecare iudeu era gata să-și dea viața pentru protejarea Templului, pentru că anume Templul îl definea pe el ca iudeu, iar națiunea ca pe una aleasă, specială între națiunile pămîntului (vezi remarca mai sus). Afirmația lui Isus este evident una șocantă, una care arată sfîrșitul națiunii sau sfîrșitul veacului de glorie iudaică. Distrugerea Templului echivala pentru orice iudeu cu pedeapsa lui Dumnezeu și sfîrșitul lumii. Analogic citiți despre distrugerea  primului Templu de către babilonieni și luarea evreilor în captivitate. Templul lui Irod era cum am mai spus capodopera vremii. Evreii spuneau despre Templu „Cine nu a văzut Clădirea lui Irod nu a văzut o clădire frumoasă în viața lui”

În acest context ucenicii pun cîteva întrebări care după înțelegerea lor se întîmplă cronologic și imediat una după alta. Matei 24:3  Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: ,,Spune-ne, cînd se vor întîmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfîrşitului veacului acestuia?„

Dealtfel răspunsul pe care îl dă domnul Isus, nu pare a face distincție temporală între distrugerea Templului, semnul venirii lui și sfîrșitul veacului acestuia.

Va continua…

Precunoașterea lui Dumnezeu ( 2 )

Ceea ce vede Dumnezeu că se întîmplă în viitor, se întîmplă în mod sigur și nu poate fi schimbat de om. Înțelegînd idea respectivă, unii încearcă să afirme că Dumnezeu își rezervă dreptul de a nu privi în viitor, dînd astfel posibilitatea liberului arbitru uman de a-și hotărî destinul. În primul rînd aceasta denaturează suveranitatea lui Dumnezeu, adică El crează universul, dar totuși nu privește în viitor. Afirmația presupune deasemenea că Dumnezeu își reneagă și titlul de Rege, lăsînd omul să guverneze destinul. Totuși omul nu poate condiționa destinul său întrucît nu controlează evenimentele care se întîmplă fără voia lui. Nu controlezi cutremurele de pămînt, ploaia, boala, accidentele ci doar te adaptezi sau te conformezi lor.

Mai mult decît atît, ideia că Dumnezeu alege să nu privească în viitor pentru a oferi dreptul la liberul arbitru,  aceasta este o afirmație falsă, întrucît pentru Dumnezeu timpul este un continuu prezent. Dumnezeu nu este doar un spectator al lucrurilor care urmează să se întîmple, El este regizorul lor.

În al doilea rînd faptul că Dumnezeu alege să privească sau nu în viitor nu schimbă cursul evenimentelor care urmează să se întîmple.  Afirmația respectivă neagă omnisciența lui Dumnezeu, făcându-L ingorant și prin urmare nu este biblică. Dimpotrivă Biblia afirmă că: Isaia 46:10  Eu am vestit dela început ce are să se întîmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ,Hotărîrile Mele vor rămînea în picioare, şi ‘mi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.

Totuși susținătorii ideii respective vor spune că ei nu neagă omnisciența lui Dumnezeu deoarece El singur alege să nu cunoască, la fel cum tot El (Dumnezeu) poate alege să cunoască dacă vrea. Prea tîrziu făcută afirmația întrucît Dumnezeu deja a anunțat în nenumărate cazuri lucrurile care se vor întîmpla în viitor.

Apocalipsa 1:1  Descoperirea lui Isus Hristos, pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile cari au să se întîmple în curînd.

Teologul Dr. A. H. Strong care a fost președinte și profesor la Rochester Theological Seminary scrie: “ În eternitate, nu a existat nici o cauză a existenței viitoare a universului în afară de Însuși Dumnezeu, pentru că nu exista nimeni în afară de El. În eternitate Dumnezeu a prevăzut că crearea lumii și instituirea legilor ei va face sigură istoria ei actuală pînă în cele mai mici detalii. Totuși Dumnezeu decretează crearea și instituirea acestor legi.  Ordonînd aceste lucruri, El în mod necesar ordonează totul ce urmează să apară. Ca rezultat, Dumnezeu pre-vede evenimentele viitoare ale universului ca sigure, deoarece El decretă să fie create; iar aceasta determinare a creației evenimentelor implică și determinarea rezultatelor acestei creații; sau cu alte cuvinte Dumnezeu decretează aceste rezultate (n.t)”

Ca concluzie, Precunoașterea lui Dumnezeu este bazată pe Predestinarea evenimentelor care se întîmplă după buna plăcere a voii Sale. Cei care afirmă contrariul, neagă de fapt Omnisciența (că Dumnezeu știe totul)sau Omnipotența (că Dumnezeu poate totul, inclusiv poate să cunoască totul) lui Dumnezeu.

Precunoașterea lui Dumnezeu ( 1 )

Dumnezeu există în afara timpului, nu este influențat de timp, și poate fi prezent în diferite fragmente ale timpului în același moment. Trecutul, prezentul și viitorul sunt termeni umani raportați la o existență limitată. Pentru Dumnezeu trecutul și viitorul sunt un “acum” veșnic. Fiind prezent în toată linia timpului, Dumnezeu, evident cunoaște nu doar trecutul nostru ci și viitorul nostru. Într-un sens simplu, precunoașterea lui Dumnezeu se bazează pe faptul că El este prezent în același timp în toate dimensiunile timpului.

Deasemenea, dacă am compara viața noastră cu o linie, Dumnezeu ar fi prezent în același timp în orice punct al liniei. Prin urmare ceea ce vede Dumnezeu de la sfîrșit spre început ( adică lucrurile pe care El le-a văzut că se întîmplă, dar noi încă nu le cunoaștem ) nu poate fi schimbat contrar precunoașterii pe care Dumnezeu o are deja. Ceea ce vede Dumnezeu în viitor se întîmplă sigur și nu depinde de agentul liber uman. Într-un singur moment de timp, din mulțimea de alegeri pe care teoretic le putem avea, alegem și împlinim doar una. Dacă la ora 9.00 am de mers la serviciu, să stau acasă cu copilul sau să merg la magazin, din punct de vedere temporar pot realiza doar una și aceasta este unica mea alegere raportată la acea perioadă de timp (cauzată și direcționată de Dumnezeu). Dumnezeu fiind în orice punct al liniei timpului cunoaște fiecare alegere pe care eu o fac în oricare punct de pe linia timpului.

În același timp există o legătură sigură între precunoașterea lui Dumnezeu și predestinarea lui Dumnezeu. Creștinii recunosc că Dumnezeu cunoaște lucrurile, dar nu în toate cazurile, recunosc că El le și ordonează. Se crează impresia că Dumnezeu cunoaște lucrurile, dar totuși este altcineva care le „pune pe roate”, fie ele merg la voia întîmplării. În articolele anterioare se poate vedea clar că Dumnezeu crează și controlează toate lucrurile, evenimentele istorice, fenomene naturale, potrivit planului unic și veșnic pe care El L-a creat din veșnicii. Într-un exemplu simplu veți vedea legătura dintre precunoaștere și predestinarea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vede că o persoană merge la serviciu, pe drum este ploaie (potrivit planului Său), persoana cade și își fracturează piciorul, și totuși EL nu schimbă nimic în planul Său (să nu fie în acel loc și în acel moment ploaie), precunoașterea evenimentului devine predestinare (să se întîmple fractura). Pe de altă parte tocmai predestinarea evenimentelor de către Dumnezeu și este sursa precunoașterii lor.

Isaia 46:10  Eu am vestit dela început ce are să se întîmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ,Hotărîrile Mele vor rămînea în picioare, şi ‘mi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.

Psalmii 139:1-2  Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti,  ştii cînd stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul.

Evrei 4:13  Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.

Dumnezeu stăpînește îngerii buni și îngerii răi

Circa 25 AD, Satan, the Judeo-Christian personification of evil, chief of the angels who rebelled against God, and was cast out of Heaven. Here: The devil took him to a high mountain, showed him all the world’s kingdoms, and their glory. ‘All these things I will give, (Photo by Archive Photos/Getty Images)

În pasajele următoare vom vedea că Dumnezeu stăpînește în egală măsură și îngerii buni și pe cei răi.

Dumnezeu stăpînește îngerii buni

1 Cronici 21:15  Dumnezeu a trimes un înger la Ierusalim, ca să-l nimicească; şi, pe cînd îl nimicea, Domnul S’a uitat, şi I-a părut rău de răul acesta; şi a zis îngerului care nimicea: ,,Destul! Acum, trage-ţi mîna înapoi!„ ‘ngerul Domnului stătea lîngă aria lui Ornan, Iebusitul.

Fapte 12:11  Cînd şi-a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, şi m’a scăpat din mîna lui Irod şi dela tot ce aştepta poporul Iudeu.„

Matei 24:31  El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă.

Apocalipsa 22:6  Şi îngerul mi-a zis: ,,Aceste cuvinte sînt vrednice de crezare şi adevărate. Şi Domnul, Dumnezeul duhurilor proorocilor, a trimes pe îngerul Său să arate robilor Săi lucrurile, cari au să se întîmple în curînd. –

Dumnezeu stăpînește îngerii răi

Demonii sau duhurile rele îndeplinesc exact ordinele suverane ale lui Dumnezeu.

Judecători 9:23  Atunci Dumnezeu a trimes un duh rău între Abimelec şi locuitorii Sihemului şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec

1 Împărați 22:23  Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor proorocilor tăi cari sînt de faţă. Dar Domnul a hotărît lucruri rele împotriva ta.„

1 Samuel 16:14  Duhul Domnului S’a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul.

Duhurile rele cer învoirea lui Dumnezeu pentru a acționa

Matei 8:31-32  Dracii rugau pe Isus şi ziceau: ,,Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.„  ,,Duceţi-vă„, le-a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s’a repezit de pe rîpă în mare, şi a pierit în ape.

Matei 4:10-11  ,,Pleacă, Satano„, i-a răspuns Isus. ,,Căci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.„ Atunci diavolul L-a lăsat.

Dumnezeu stăpînește și astăzi. Nimic în univers nu se întîmplă fără acordul Lui sau fără ca lucrurile să fi fost planificate din veșnicie. Dumnezeu este stăpînul care a domnit, domnește și vă domni întotdeauna. A lui să fie Gloria.

Dumnezeu stăpînește asupra oamenilor

În textele anterioare din Scriptură am studiat că Dumnezeu controlează lucrurile, evenimentele, fenomenele naturii și ființele iraționale. Controlează oare Dumnezeu și oamenii? Stăpînește El peste ei, sau ei i se pot împotrivi? Este oare Dumnezeu capabil să-și împlinească planul Său măreț prin oameni sau Dumnezeu este impus să caute alternative sau oameni potriviți pentru a duce la bun sfîrșit lucrurile planificate din veșnicii.

În ultimul timp tot mai des poți auzi predici de genul “Lăsați-L pe Dumnezeu să lucreze în viața voastră” sau “El nu poate lucra dacă voi nu-I permiteți” etc. Cum predicatorii zilelor noastre au făcut din Dumnezeu un subaltern al oamenilor? Cum Dumnezeu veșnic care a creat universul este acum la cheremul oamenilor? Cum își pot permite oamenii să prezinte pe Dumnezeul biblic ca pe un zeu jalnic care nu poate face nimic fără acordul celor pe care I-a creat?

Și totuși, dacă Dumnezeu nu poate face nimic împotriva voinței omului, de ce atunci se mai roagă creștinii ca Dumnezeu să schimbe inima rudelor unora dintre ei, ca aceștia din urmă să vină la pocăință?

Totuși Biblia vorbește tocmai opusul, adică Dumnezeu controlează creaturile care îi aparțin pe deplin Lui.

Proverbe 16:9  Inima omului se gîndeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. –

Proverbe 19:21  Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărîrea Domnului, aceea se împlineşte. –

Proverbe 21:1  Inima împăratului este ca un rîu de apă în mîna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea. –

Cum totuși pot oamenii afirma că se pot împotrivi voii Lui cînd Biblia în continuare vorbește la fel de clar despre puterea lui Dumnezeu.

Iov 23:13-15  Dar hotărîrea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face. El ‘şi va împlini dar planurile faţă de mine, şi va mai face şi multe altele. De aceea tremur înaintea Lui, şi cînd mă gîndesc la lucrul acesta, mă tem de El.

Isaiah 14:27  Domnul oştirilor a luat această hotărîre: cine I se va împotrivi? Mîna Lui este întinsă: cine o va abate?

Isaiah 46:9-10  ,,Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremile străbune; căci Eu sînt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sînt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine.  Eu am vestit dela început ce are să se întîmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ,Hotărîrile Mele vor rămînea în picioare, şi ‘mi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.

Dumnezeu stăpînește ființele iraționale

Este interesant de observat că Dumnezeu are stăpînire directă și asupra ființelor iraționale. Prima situație de acest fel este de asemenea întîlnită în Geneza în timpul creației. Dumnezeu crează regnul animal, El hotărăște cum să arate fiecare ființă și care sunt capacitațile ei, inclusiv lungimea vieții, mărimea ei, agresivitatea ei, va fi o ființă care poate fi domesticită sau va rămîne sălbatică etc.

Geneza 2:19  Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

Un alt exemplu evident este cazul Potopului. Dumnezeu hotărăște animalele să vină pentru a urca pe arca contruită de Noe, iar animalele se supun Lui și vin la locul stabilit. Este interesant cum niște animale iraționale, supuse doar instinctului, se supun în totalitate hotărîrii lui Dumnezeu.

Cele 10 urgii asupra egiptenilor includ și acțiuni din partea regnului animal. Broaștele invadeaza casele, inclusiv palatul faraonului, muștele vin la ordinul lui Dumnezeu, lăcustele distrug în totalitate roada țării în ordinea stabilită în aceste urgii. Totuși la același ordin a lui Dumnezeu ele nu atacă turmeze sau ogoarele poporului Israel.

Un alt exemplu elocvent este situația cînd chivotul legămîntului lui Dumnezeu este la filisteni. Dumnezeu începe să trimită boli peste ei, iar preoții filisteni hotărăsc să trimită înapoi acest chivot. Felul cum ordonează Dumnezeu să se întîmple acest lucru este extrem de interesant. 1 Samuel 6:7  Acum, faceţi un car nou de tot, şi luaţi două vaci tinere cari dau ţîţă şi cari n’au tras la jug; înjugaţi vacile la car, şi mînaţi înapoi acasă viţeii lor cari se ţin după ele.
În primul rînd vacile nu trag carul, iar reacția lor este să fugă de acolo, plus aceste vaci avînd viței mici, fac tot posibilul să se întoarcă la ei. Și totuși reacția lor e alta.

1 Samuel 6:12  Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaş drum, mugind, şi nu s’au abătut nici la dreapta nici la stînga. Domnitorii Filistenilor au mers după ele pînă la hotarul Bet-Şemeşului.

Corbii îl hranesc pe Ilie

1 Impărați 17:2-4  Şi cuvîntul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe:  ,,Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lîngă pîrîul Cherit, care este în faţa Iordanului.  Vei bea apă din pîrîu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.„

Dumnezeu închide gura leilor în cazul lui Daniel

Daniel 6:16-21  Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, şi să-l arunce în groapa cu lei. ‘mpăratul a luat cuvîntul şi a zis lui Daniel: ,,Dumnezeul tău, căruia necurmat ‘i slujeşti, să te scape!„ Au adus o piatră, şi au pus-o la gura gropii. ‘mpăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. ‘mpăratul s’a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănînce, nu i s’a adus nicio ţiitoare, şi n’a putut să doarmă.   ‘n revărsatul zorilor, însă, împăratul s’a sculat şi s’a dus în grabă la groapa cu lei.   Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plîngător. ‘mpăratul a luat cuvîntul, şi a zis lui Daniel: ,,Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?„ Şi Daniel a zis împăratului: ,,Vecinic să trăieşti, împărate!